DESPRE MINE

Numele meu este Daniela și sunt extrem de fericita ca te afli aici. Sunt specializata pe fotografia de nou-nascut și deși mi-am dedicat timpul pentru a mă perfecționa constant, susțin cu tarie ca secretul din spatele imaginilor perfecte este sa iubesti ceea ce fotografiezi. Surprinderea frumuseții micuților în primele zile de viață este o experiență inedită pentru mine ca fotograf, pe care cu greu o pot descrie în cuvinte, având în vedere că sunt în același timp și mamă și înțeleg emoțiile prin care treci înainte de a lua decizia de a veni la studio.

Sunt norocoasă că pot ajuta familiile de pretudinteni să capteze primele momente din viața copilului lor și cred că fotografia de nou-născut este o amintire semnificativă peste ani, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Ca viitoare mămică, te gândești probabil la ședința foto a copilului tău încă din timpul sarcinii – de aceea, misiunea mea este să te ajut să surprinzi frumusețea micuțului încă din primele 5-10 zile de viață în cele mai sigure condiții.

Dat fiind faptul că cel mic petrece foarte mult timp dormind la această vârstă, noi reușim să obținem cadre sugestive și inedite – putem imita poziții similare celor din burtică și realiza fotografii cât mai naturale și artistice, care să devină amintiri memorabile odată cu trecerea timpului.

Pentru mine fotografia de nou-născut este o artă. De aceea am ales fotografia stilizată de studio. Stilul meu este unul simplu, dar nicidecum simplist. Iubesc portretele simple și curate, în care copilul rămâne subiectul principal. Consider că recuzita trebuie doar să evidențieze copilul, nu să îl copleșească. Uneori mai puțin este mai mult!

Iubesc culorile neutre și pastel, de aceea nu folosesc niciodată culori tari în imaginile mele. Sunt de părere că un aspect foarte important este să vă regăsiți în stilul fotografului.

Fotografia stilizată de nou născut este o ramură nouă a fotografiei, de aceea noi îți recomandăm să lucrezi doar cu fotografi specializați pe această nișă.