Fotografia de nou-născut este specială din mai multe puncte de vedere. Ea nu doar că surprinde primele grimase, primele ore de odihnă și primele zile din viața unui bebeluș, dar transmite niște emoții pe care părinții nu le vor putea compara cu nimic altceva: acelea care apar atunci când îți vezi micuțul, în cea mai pură formă a sa, cum capătă magie în mâinile fotografului de nou-născuți.

Printre props-uri și alte elemente de recuzită, gingășia și inocența micuțului lor este mai evidentă (și evidențiată) ca niciodată. Dar, la atmosfera magică a primelor zile, transpusă de profesionist într-un galerie de imagini, contribuie foarte mult și pozițiile de fotografiere a nou-născuților. Siguranța micuțului este mai presus de orice artă, însă cum poți obține fotografiile perfecte pentru proaspeții părinți, în timp ce încerci să faci din ședința foto o experiență memorabilă pentru întreaga familie și să obții imagini care să transmită emoții și sentimente?

Poziții de fotografiere a bebelușilor

Fotografia de nou-născut are câteva caracteristici proprii, care o diferențiază de altă formă de artă fotografică. Am vorbit despre acestea într-un articol anterior, iar acum urmează să îți povestesc câte ceva despre pozițiile specifice de fotografiere a bebelușilor în primele lor zile de viață.

Toate pozițiile de mai jos sunt absolut sigure, nu creează niciun disconfort pentru cel mic și au fost atestate de medici din Statele Unite.

Back pose

Așezarea micuțului pe spate este foarte versatilă – pe lângă faptul că este o poziție foarte confortabilă pentru cel mic, îți permite să profiți de felul diferit în care pică lumina și să fotografiezi din mai multe unghiuri. Astfel, cu doar o singură poziție a micuțului, reușești să faci fotografii diferite și naturale, pentru că această poziție este, la urma urmei, una instinctivă, naturală.

Poți să profiți de această poziție să surprinzi cadre micro, detalii ale micuțului, mânuțele, piciorușele. Bebelușul va crește foarte repede și cu siguranță părinții vor fi încântați să păstreze vii aceste amintiri.

back pose

Nou-născut așezat în Back pose

Side pose

Fotografierea nou-născutului așezat pe o parte îți oferă cadre complete. Îl poți surprinde în întregime, iar frumusețea acestei poziții, la fel ca în cazul back pose, este chiar naturalețea pe care o transmite. Dacă așezi mânuțele sub capșor, chiar în momentul în care micuțul doarme, vei suprinde un cadru angelic și plin de inocență – exact așa cum e și bebelușul.

side pose

Nou-născut în Side pose

Tushi up pose

Așezarea micuțului în pielea goală sau diferite costumașe, pe burtică, este încă o poziție prin care poți surprinde gingășia naturală a nou-născutului. În timp ce acesta este așezat confortabil pe beanbag, te gândești cum poți aranja mânuțele și piciorușele astfel încât să te ajute să accentuezi formele rotunde ale bebelușului. 

Tushi up

Tushi up posing

Chin on Hands pose

Micuțul model doarme, cu mânuțele așezate sub bărbie, într-un scenariu care îi accentuează formele și trăsăturile. Îl poți îmbrăca în diferite costumașe, poți să așezi diferite banderole pe căpșor sau poți adăuga alte elemente de decor alături de micuț. Eu prefer să las decorul cât se poate de simplu atunci când fotografiez în această poziție, pentru că frumusețea micuțului este cea care trebuie să compună forografia.

chin on hands pose

Chin on hands posing

In Parents Hands

O fotografie de familie, cu un micuț de câteva zile susținut (la propriu) de părinții lui – oare ce altceva poate să transmită mai multă dragoste și emoție decât această poziție? Fotografierea nou-născutului în mâinile părinților va rămâne o amintire extraordinară atât pentru aceștia, cât și pentru micuțul ajuns adult, căci va putea să simtă dragostea părinților săi doar privind această fotografie!

in parents hands

Nou-născut în brațele părinților

Froggy pose

Așa cum îi spune și numele, această poziție definește așezarea unui nou-născut exact ca o broscuță. Pe lângă faptul că te ajută să creezi o imagine foarte jucăușă, perfectă pentru un bebeluș de câteva zile, Froggy pose este deosebită pentru că are darul de a conecta orice persoană care privește fotografia cu amintirile din copilăria sa. Ea este ideală pentru bebelușii cu colici și se realizează din două imagini compuse, cu ajutorul părinților sau a asistentului, pentru a ne asigura că micuțul este în deplină siguranță.

froggy pose

Nou-născut de 7 zile în Froggy pose

Potato sack Pose

Iată că am ajuns și la una dintre pozițiile mele preferate! Potato sack este specială pentru mine pentru că include atât frumusețea piticului, cât și viziunea fotografului. Fotografia potato sack este una în care micuții se simt foarte confortabil, iar dacă mai adaugi câteva elemente decorative, poți foarte ușor să creezi un scenariu cu o sensibilitate aparte. Pentru a fi sigur că micuțul este în deplină siguranță în această poziție, poți să ceri ajutorul părinților la început, pentru a-l susține pe cel mic, până vei stăpâni tehnica.

potato sack pose

Poziția Potato sack

The bucket

Cea de-a doua poziție dintre preferatele mele, The bucket este fotografia compusă dintr-un scenariu în care piticul este așezat într-o cutie sau o găleată, concepute special pentru asta, alături de câteva elemente care să-i evidențieze gingășia. Imaginația ta este nelimitată atunci când îl așezi în această poziție, deoarece poți alege o mulțime de elemente pentru decor – trebuie să ai grijă, totuși, să nu-l acapareze pe micuț. Decorul trebuie să evidențieze modelul, el este actorul principal.

the bucket pose

Poziția „The crate”

Wraping

Wraping-ul nu este o poziție, ci este un concept care definește felul în care alegi să înfășori micuțul. Poți alege să-l înfășori complet, ca la Potato Sack, însă poziționarea lui să fie diferită – și așa obții o poziție nouă! Ori poți să lași pe dinafară mânuțele sau piciorușele – și iată o nouă poziție! Așază-l pe spate, lateral, într-un bucket sau pur si simplu pe beanbag – oricum, odată ce îl înfășori și vezi cum îl îmbrățișează diferitele culori, îți vor veni mai multe idei pentru poziții decat cele prezentate mai sus.

newborn wraping

Nou-născut în Wrap

Pozițiile cele mai apropiate de sufletul meu sunt Potato Sack și The bucket, deoarece mi se pare că surprind gingășia și inocența într-un mod deosebit. Cu toate acestea, îmi doresc să surprind emoția și frumusețea primelor zile de viață ale nou-născutului indiferent de poziția în care îl fotografiez, deoarece fiecare fotografie făcută are propria sa viață, emoție, transmite propriul său mesaj.

Acestea sunt doar câteva dintre pozițiile consacrate din domeniul fotografiei de nou-născut. Să nu-ți fie teamă să experimentezi și să ieși din sfera acestor idei – fotografia este o artă, iar arta trebuie să exprime viziunea proprie a artistului care o creează. Altfel, ce rost ar mai avea?

Până să ajungă să facă aceste fotografii în deplină siguranță, fotografii experimentează mult pentru a fi siguri că păstrează siguranța nou-născutului. Așadar, e foarte important, ca profesionist, să le spui părinților să nu încerce să-și fotografieze nou-născuții, în aceste poziții, singuri.

Te invit să-ți lași imaginația să te îndrume și să găsești poziția perfectă, care avantajează fiecare bebeluș pe care îl fotografiezi! Care sunt pozițiile tale preferate?