Daniela Ursache, fotograf de nou-născuți

Fotograf de nou-născuți

Iubirea mea pentru fotografia de nou-născut a luat naștere dintr-o dorință firească și naturală pentru orice mamă, aceea de a păstra în imagini primele zile de viața fiului meu. În 2013 însă, fotografia de nou-născut abia începea să prindă contur în România, astfel că visul meu a rămas neîmplinit.

Din acel loc a apărut o nouă direcție, dorința de a oferi altor familii ceea ce mie mi-a lipsit. De a crea un spațiu sigur, în care părinții să se simtă văzuți, înțeleși și sprijiniți în primele lor momente alături de bebelușul lor.

Sunt un om care prețuiește amintirile și experiențele. Cred cu toată inima că o fotografie poate deveni mai prețioasă odată cu trecerea timpului. Este una dintre cele mai valoroase investiții pe care o poți face pentru copilul tău.

Din dorința de a face lucrurile la un nivel cât mai înalt, am ales să mă dedic exclusiv acestei nișe. În timp, această alegere m-a purtat firesc către rolul de mentor pentru fotografi din întreaga lume. Am avut bucuria de a călători în peste 30 de țări și de a ghida fotografi care aleg să lucreze cu blândețe și respect.

Cred în educația de calitate și în sprijinul real, iar din această convingere, în 2023 am fondat Newborn and Portrait Summit, un proiect de suflet creat pentru comunitatea noastră și pentru a duce educația în fotografie la un alt nivel.

Fotografia rămâne pentru mine un spațiu de conectare, de sens și de creștere continuă.

Cu ce te pot ajuta?

Imaginile cu nou-născuți reprezintă moștenirea care va rămâne generațiilor următoare, iar valoarea lor va crește odată cu trecerea timpului.

De aceea, te invit să păstrezi în fotografii trăsăturile suave și delicate ale nou-născutului sau bebelușului tău. Atunci când vor crește mari, te vei bucura de fiecare amintire.

Ședința foto va avea loc în studioul meu din București, un spațiu primitor și cald, special amenajat pentru siguranța și confortul nou-născuților și al bebelușilor. Cadrele vor fi surprinse într-un mod cât mai natural, cu elemente de recuzită minimaliste, într-o atmosferă plăcută și relaxantă pentru toată lumea.

Indiferent de etapa în care te afli, mi-ar plăcea să-ți fiu alături și să-ți ofer ajutorul de care ai nevoie pentru a te bucura de un parcurs cât mai lin.

Pentru asta, îți pun la dispoziție sesiuni de mentoring 1:1 și workshopuri în care ne vom concentra pe lucrul cu bebelușii și vom aborda cele mai importante aspecte tehnice și artistice ale fotografiei de nou-născuți.

Cred cu tărie că investiția în educație te poate ajuta să devii un artist și un fotograf valoros, așa că te invit să creștem și să evoluăm împreună în această nisă a fotografiei de nou-născut.