Istoria fotografiei de nou-născuți

Cu toții ne dorim să păstrăm vie amintirea momentelor speciale din viața noastră. Ni se pare că timpul trece prea repede și nu ne putem bucura suficient de ceea ce simțim.

La fel se întâmplă și atunci când apare un micuț în viețile noastre.

Fiecare lucru care i se întâmplă în primele zile din viață ne fascinează. Ni se pare magic cum respiră, cum deschide ochii, cum i se schimbă fizionomia și chipul său capătă contur cu fiecare zi. În ziua de astăzi, poți să surprinzi momente din viața micuțului tău nou născut într-o ședință foto profesională, iar mulți proaspeți părinți aleg să o facă. Totuși, știi de unde a pornit acest trend?

O viziune nouă în istoria fotografiei de nou născuți

Până în anul 1990, în Australia, fotografiile nou născuților erau realizate în maternitate. Ele erau folosite, în general, la cărțile poștale pe care noii părinți le trimiteau rudelor ca să anunțe venirea pe lume a celui mic. Aceste fotografii nu erau artistice, nu surprindeau sentimente sau emoții, iar revederea lor peste ani și ani nu aducea retrăirea emoțiilor din primele zile de viață ale copilului.

O fotografă profesionistă, de origine australiană, a venit cu o idee de pionierat: crearea scenariilor pentru fotografierea nou născuților. Anne Geddes și-a dorit ca fotografiile sale să surprindă frumusețea, puritatea și vulnerabilitatea copiiilor. Astfel, ea a integrat în ședințele pe care le oferea niște elemente noi: ghivece de flori, frunze, pături pufoase și… chiar frunze de varză.

Cea mai populară fotografie cu nou-născuți

Alăturând două concepte ușor ieșite din comun – nou născuții și frunzele de varză, Anne Geddes a compus ceea ce avea să fie considerată de unii cea mai populară fotografie de nou născuți. Fotografia, care surprindea doi bebeluși înveliți în foi de varză, a făcut înconjurul lumii. Bebelușii, Rhys și Grant, i-au fost modele în anul 1991.

istorie fotografie nou nascuti

Anne Geddes, Huffington Post

De atunci, Geddes s-a ocupat de realizarea cărților poștale și a calendarelor cu bebeluși. Calendarele sale simpatice cu bebeluși sunt celebre în toată lumea. Numai de curând, în urmă cu 10-15 ani în America, și aproximativ 3-7 ani în România, fotografiile de nou născuți au început să-și scrie propria istorie.

Avântul fotografiilor cu nou născuți și factorul celebrității

Fotografiile cu nou născuți au devenit din ce în ce mai populare. Chiar și starurile de la Hollywood au apelat la asta, ceea ce a popularizat și mai mult conceptul.

Odată cu fotografia de nou născuți, a prins avânt și fotografia de maternitate. Revista Vanity Fair a dat startul fotografiei de maternitate prin pictorialul nud cu Demi Moore și burtica ei de graviduță. Fotografia a fost realizată în 1991, când burtica actriței împlinise 7 luni, de către fotografa Anne Leibovitz, și a stârnit multe controverse.

Angelina Jolie și Brad Pitt au apărut pe coperta revistei People în 2006, cu primul lor copil, Shiloh. De atunci, mai multe vedete au început să facă publice fotografii cu minunile din viața lor.

Social media și viralitatea

Fotografiile cu nou născuții vedete s-au viralizat rapid. Fiind vorba despre personalități, din ce în ce mai mulți oameni au început să-și dorească să fie și ei văzuți ca niște mici vedete în cercul lor de prieteni. Mai ții minte celebrele fotografii românești cu bebelușii goi pe pătura așezată pe recamier? Ei, acela era trendul în copilăria noastră. Cât de mult te bucură când dai peste o astfel de fotografie din copilăria ta?

În ziua de astăzi, o parte din ce în ce mai mare din viața noastră este fotografiată și se află pe paginile noastre de pe rețelele de socializare. Printre cele mai populare fotografii din social media se află cele cu nou născuți, bebeluși sau copii mici. Acest domeniu ne atrage atenția, pe rețelele de socializare, mai mult decât alte subiecte.

Așadar, așa a început istoria fotografiei de nou născuți. Domeniul este într-o continuă creștere și din ce în ce mai mulți fotografi ies în evidență cu felul în care reușesc să captureze emoția. Este foarte important ca stilul profesionistului să fie pe placul tău și să corespundă dorințelor tale, ca tu să fii mulțumit de fotografiile cu micuțul tău.

Te invităm să vezi cum capturăm noi emoția începutului de viață în fotografii.

Distribuie:

Articole similare