Cum găsești un fotograf newborn profesionist– Sfaturi pentru părinți

[et_pb_section fb_built=”1″ admin_label=”section” _builder_version=”3.22″][et_pb_row admin_label=”row” _builder_version=”3.25″ background_size=”initial” background_position=”top_left” background_repeat=”repeat”][et_pb_column type=”4_4″ _builder_version=”3.25″ custom_padding=”|||” custom_padding__hover=”|||”][et_pb_text admin_label=”Text” _builder_version=”3.27.4″ background_size=”initial” background_position=”top_left” background_repeat=”repeat”]

Un chip mic și delicat, obrăjori trandafirii, o guriță gingașă și două mânuțe perfecte, toate surprinse într-un decor care transmite emoție, fericire și liniște. Fiecare detaliu creează scenarii sublime, transpuse în portrete desprinse parcă dintr-o altă lume.

Și totuși, aceste imagini feerice presupun multă muncă, pasiune și, foarte important, responsabilitate. Aceasta din urmă este condiția obligatorie pentru siguranța micuților și confortul părinților. Totodată, responsabilitatea stă la baza oricărui fotograf newborn profesionist.

fotografie nou-născut

Ce înseamnă un fotograf newborn profesionist

A deveni fotograf este o călătorie. A mea a început în momentul în care am devenit mamă și am descoperit lumea nou-născuților. Atunci am știut că vreau să fiu un fotograf de nou-născut profesionist, un model pentru cei din această nișă. Am decis de la început că voi investi timp, energie și resurse financiare, și nu m-am abătut nicio clipă de la drumul meu.

Rezultatele au venit după multe încercări și fotografii nereușite. În tot acest timp am înțeles că nu este vorba doar de imagini, ci de lucrul cu cei mici, calmarea lor și câștigarea încrederii părinților. 

fotograf nou-nascuti

Fotografia de nou-născut și siguranța bebelușilor

Fotografia cu nou-născuți este o ramură în continuă creștere, astfel că părinții pot alege din numeroase oferte. Însă, puțini dintre ei știu că acest domeniu nu este, din păcate, reglementat – ceea ce înseamnă că există și fotografi cu puțină sau chiar fără pregătire profesională. Astfel, ceea ce ar trebui să fie o ședință foto memorabilă se transformă într-o experiență stresantă și neplăcută pentru toată lumea.   

Cum te poți asigura că bebelușul tău este pe mâini bune? Îți propun 5 modalități care să te ajute să iei decizia corectă pentru tine și bebelușul tău.

fotograf newborn profesionist

5 sfaturi pentru alegerea unui fotograf newborn profesionist

1.Cere recomandări

Cea mai sigură și rapidă cale de a găsi un fotograf profesionist este să ceri recomandări de la persoanele de încredere. Experiența acestora te poate scuti de eventuale neplăceri și pericole ascunse.

2. Informează-te

Majoritatea fotografilor sunt prezenți pe rețelele social media și au website-uri de prezentare. Astfel, te încurajez să analizezi cu atenție toate aceste surse de informație, precum și galeriile foto, acolo unde există. Ele te vor ajuta să îți formezi o idee despre calitatea serviciilor oferite, gradul de transparență, tarife, stilul abordat, opiniile clienților anteriori etc.

3. Aruncă o privire peste recenziile clienților

Feedback-ul clienților reprezintă cea mai bună sursă de informare pentru orice viitor client. Citește recenziile și comentariile recente ale clienților și analizează experiențele acestora. Fii atent și la modul în care fotograful reacționează la afirmațiile acestora. Toate aceste detalii te vor ajuta să iei o decizie.

4. Pune întrebări

Te încurajez să adresezi fotografului toate întrebările care te frământă. Fie că vrei să afli cum se va desfățura ședința foto, fie că ești interesat de experiența și calificările acestuia, fotograful îți va oferi răspunsuri la toate întrebările. Astfel, în cazul în care portofoliul acestuia nu te convinge, poți continua căutările.

5. Evită ofertele deosebit de accesibile

Deși fiecare fotograf stabilește valoarea serviciilor sale, există o medie a tarifelor după care te poți ghida. Așadar, ofertele promoționale aflate cu mult sub această medie ascund fotografi care nu se ridică la nivelul așteptărilor tale. Prin urmare, îți recomand să eviți reducerile exagerate sau ofertele care nu îți inspiră încredere.

Fotografiile cu micuțul tău sunt o comoară pentru întreaga familie. De aceea, este important să alegi cu grijă fotograful care va imortaliza primele clipe petrecute împreună. Așadar, informează-te, cere recomandări și pune cât mai multe întrebări. Cu siguranță vei ajunge la persoana potrivită.

 Mult succes!

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]
Distribuie:

Articole similare